August 9, 2022
Din nou reporter. Întotdeauna mamă

Din nou reporter. Întotdeauna mamă

“Când te întorci la serviciu?” Dacă mă întreba cineva lucrul ăsta imediat după ce am născut, în primele șase luni, i-aș fi răspuns direct: “De mâine!”. Atât de copleșită eram de toate noutățile din viața mea și, nu, asta nu înseamna că nu-mi adoram copilul și că nu-mi doream să-i fiu mereu alături. Doar că…mi-a luat foarte mult timp să mă “scot din priză” și să mă așez, ușor-ușor, la locul meu.
Pe măsură ce greul “cel mai greu” a trecut, Carolina a mai crescut și atașamentul nostru față de ea a devenit de neexplicat, s-a schimbat și percepția mea față de întoarcerea la activitatea profesională. M-am focusat pe dezvoltarea ei și m-am străduit să fiu cea mai bună versiune de mamă pentru ea. Uneori nu mi-a ieșit poate și am zis că e în regulă, am voie să mă abat și eu de la standarde, alteori a fost mai bine și am compensat.
Practic, în martie 2022 se împlinesc doi ani de când stau acasă. Caro are, însă, doar un an și jumătate și aș mai fi putut rămâne încă un pic alături de ea.
Într-un final, am luat decizia, împreună cu familia, să îmi reiau activitatea profesională mai devreme, din câteva motive personale. Sigur că, dincolo de aceste motive, la bază stă și dorința mea de a ieși din “cochilia” în care am stat ascunsă timp de doi ani; de a face și altceva în afară de bebelușeală sau treburi casnice și de a mă simți, din nou, activă.
Însă așa cum mi-a fost greu să intru cu normă întreagă în rolul de mamă, la fel de greu îmi este să mă desprind acum de cuibul meu, să revin la viața de dinainte să fiu mamă- cu gânduri și responsabilități mai mari. Acum nu mai este doar despre mine. Acum nu mai este doar despre noi, cuplul. Acum este despre EA, totul. Despre familia noastră.
Cine va face lucrurile mai bine decât mine pentru ea? Cu siguranță nimeni. Dar asta nu înseamnă că nu va trebui să ieșim niciodată din zona noastră de confort și să nu ne continuăm…drumul.
Mă încearcă un milion de trăiri. Azi, la câteva zile distanță de un nou început, mă simt mai vinovată decât oricând. Nu știu de ce. De fapt știu, dar încerc să-mi depășesc temerile.
Azi, la câteva zile distanță de noua aventură, plâng în sinea mea.

Uite că am reușit și la propriu. Știu că ea e mai puternică decât mine. Și mai știu că dragostea pe care i-o port e cea mai puternică ancoră de care am nevoie acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *