August 9, 2022
“Împreună!” Am spus un “gata” hotărât alăptării, după un an și trei luni

“Împreună!” Am spus un “gata” hotărât alăptării, după un an și trei luni

24 octombrie. În curând, Carolina împlinește un an și trei luni. Tocmai ce ne-am întors dintr-o excursie de-o zi și ne-am așezat la masă. Am cam decalat mesele Carolinei, fiind plecați, dar nu mi-am făcut griji pentru că m-am gândit că așa va mânca și ea mai bine.

*
Pe la 11 luni a răcit pentru prima dată și, poate pe lângă altele care au influențat, a început să mănânce tot mai puțin. La un moment dat, spre deloc. Am încercat toate metodele posibile și cred că am ajuns și chiar depășit limita răbdării din această cauză. Pediatrul, pe lângă alți medici, mi-a recomandat să opresc alăptarea.
Eu 40 de kilograme, ea…frunzărit la masă. Nu mai zic de somnul întrerupt de peste noapte, de câteva luni încoace.
Am lăsat răceala, a venit altă răceală, au ieșit două măsele, au ieșit și alți dinți…și “problemele” nu se mai opresc.

*
Paharul s-a umplut în această zi de 24 octombrie când, așezați la masă și prezentându-i două variante de meniu, nu s-a atins de nimic. La propriu.
Oricât de relaxată ești, n-ai cum să rămâi indiferentă în fața acestei situații. Eu îi gătesc zilnic, îi ofer alternative, mă pun în cap dacă e nevoie ca să mănânce un pic, dar parcă a devenit epuizant pentru amândouă. Și fără rezultat. Nu a luat bine în greutate după 12 luni, iar eu m-am tot întrebat dacă e bine ce fac sau dacă eforturile mele sunt, de fapt, o muncă de Sisif. Mai degrabă varianta a doua.
Înecată în spume, i-am zis lui Dani:

-Gata! Până aici cu alăptatul. Trebuie să mă ajuți.

-…Păi ești hotărâtă să faci asta?

– Hotărâtă?!

M-am hotărât dinainte ca ea să împlinească un an, doar că a fost tot timpul un bebeluș extrem de atașat de sân. Poate și noi am participat la asta în mare măsură, poate e firesc, dar uneori asta era principala ei activitate. Doar că revin la nopțile agitate și la condiția mea fizică de care, pentru prima dată, îmi fac griji. După naștere am slăbit enorm și am ajuns să am mai puține kilograme decât aveam înainte să rămân însărcinată. Și, raportat la “consumul” actual de energie și la modul în care am timp să mă alimentez corect… e un mare dezechilibru. Poate că înțărcatul va așeza un pic lucrurile. Poate ea va mânca mai bine și eu mă voi odihni mai mult. Doamne! La început era așa de greu să pornesc alăptatul, acum este de un milion de ori mai greu să mă opresc…Dar unele lucruri se așază firesc și poate că la fel de firesc a venit și momentul ăsta. Dani își dorea ca, atunci când ne vom hotărî să nu o mai alăptez, să fie ajutat de una dintre mamele noastre pentru câteva zile și eu să plec de acasă.
Inițial i-am acceptat ideea, apoi i-am zis că o să reușim să facem asta împreună.
Cumva, l-am simțit și pe el afectat de faptul că după atâtea ore fără mâncare ea tot nu accepta nicio linguriță, nu mai spun că am tot lăsat lucrurile așa mai multe zile, scuzând-o ba că e răcită, ba că îi ies dinții.

Mi-am pus plasturi și i-am zis că “sisi” doarme. Ea s-a uitat de mai multe ori să se convingă că, într-adevăr, nu mai e nimic și a zâmbit. Fără plâns, fără nimic.
După băița de seară i-am pregătit niște paste cu sos de avocado și iaurt, cum preferă ea, iar din astea a mâncat bine.
I-am pregătit atmosfera de somn, doar cu lumina de la veioză în cameră, ne-am mai jucat un pic și, când a venit momentul de culcare, am luat-o în brațe și am dat drumul la ploaie. Ploaia este, de fapt, sunetul alb cu care ea asociază somnul încă de când avea câteva luni. Când îl aude, știe că trebuie să doarmă și, de obicei, asta plus sânul erau Raiul ei. I-am lăsat asocierea cu sunetul ăsta ca să nu o derutez de tot și, în timp ce ascultam ploaia, ne plimbam prin cameră și o mângâiam. S-a prins din prima care e treaba și, ca să refuze noua metodă, mai încerca un scâncit. Din nou o mângâiam. În jumătate de oră am adormit-o și, după ce am așezat-o în pat, i-am urat “noapte bună” lui Dani, căci el a primit misiunea de a sta cu ea peste noapte.
N-am auzit plânsete. Dimineață mi-a spus că s-a trezit de cinci ori. N-a acceptat apă (biberon refuză din start).
În toate dățile a luat-o în brațe și ea n-a mai protestat. S-a trezit la 9:00, iar eu i-am pregătit clătite umplute cu banană și un strop de miere, pe care le adoră.
M-a controlat în sân unde, din nou, a găsit plasturi. “Sisi doarme. Face nani”.
“Nii, nii”, repetă și ea. Și gata. M-a lăsat în pace.
După mic dejun am ieșit la joacă, iar când ne-am întors a mâncat un iaurt și a adormit fără proteste în 10 minute, prin aceeași metodă ca seara.

Probabil că pentru Dani urmează încă o “noapte furtunoasă”. Sau două. Sau trei. Dar apoi știu că ne vom reveni. Și mă bucur că nu am cedat. El are concediu acum, așa că nopțile pe care le pierde nu sunt o tragedie atât de mare.
De fapt, eu era să cedez după ce, golind sânii cu ajutorul unei pompe electrice, mi-am dat seama că sunt mai productivă decât credeam (haha) și că…e păcat să arunc tot laptele ăla, când la început suspinam după el. În plus, față de o zi obișnuită, Carolina a avut scutecul uscat dimineața. Sunt lucruri care m-au descurajat. Apoi mi-am revenit, pentru că m-am gândit la ce s-a întâmplat în ultima vreme. Dani are o încurajare pentru Caro, pe care i-o spune mai mereu: “Împreunăăă!”. Ea zâmbește și îl ascultă.

După episodul ăsta cu înțărcatul, Carolina a ținut să-mi arate că e supărată pe mine. Dacă a văzut că n-am nimic să-i ofer din ce și-ar dori, l-a cerut doar pe taică-su. Și când am rugat-o să vină și la mine, m-a refuzat categoric. Bineînțeles că mi-au trecut toooate cele 15 luni prin fața ochilor, timp în care ea a stat doar la pieptul meu. Zi și noapte. A fost o legătură, o poveste, un atașament unic.
Chiar dacă pentru mine nu a fost magic mereu, așa cum vor să arate unele mame că este cu alăptarea, a fost o etapă frumoasă, liniștită, caldă (pauză că mi-au dat lacrimile).

Da, fetița mea n-o să mai fie de acum alăptată, e mare, e pe picioarele ei la propriu și începe să “rupă” silabe din cuvinte.

*

Gata, am luat pauză, au trecut câteva ore bune de când am scris rândurile de mai sus, iar între timp s-a trezit și ea, așa că aș fi lăsat oricum “condeiul” jos.

După mai bine de 24 de ore fără “sisi” (o performanță, căci ar fi suzetat din oră în oră), am închis, oficial, acest capitol. Nu e ușor, dar, cu siguranță, este mult mai ușor decât ne-am fi așteptat. De ce a fost nevoie? De un “da” hotărât pentru această nouă provocare. Ce m-a ajutat? În afară de plasturi, Dani, categoric. Cărțile și articolele despre tema asta au fost…ca să fie. Știm deja, la teorie stăm bine cu toții. Și eu auzisem multe teorii. Practica e mai grea și diferă de la caz la caz.

Carolina mai aruncă din când în când o privire sub tricou, ca să verifice dacă s-a mai schimbat ceva de la ultima discuție.

Nu s-a schimbat. Doar ea se schimbă, zi de zi, sub privirile noastre. Simt cum îmi iese inima din piept de atâta iubire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *