August 9, 2022
Instinctul matern nu dă niciodată greș

Instinctul matern nu dă niciodată greș

Prima pagina

Au trecut trei luni de când am încheiat procesul de alăptare, iar acum am în față tabloul complet al lucrurilor care s-au întâmplat după această etapă.

Din start, pot să spun că am luat cea mai bună decizie, în cel mai bun moment, pentru întreaga familie. Da, la prima vedere pare că alăptarea are legătură doar cu mama și cu puiul ei, însă, dincolo de legătura lor unică, sunt situații care pot influența bunăstarea tuturor celor din jur. De exemplu, faptul că eu n-aveam curajul să pun punct atunci când am înțeles că minusurile încep să depășească plusurile alăptării (la un moment dat, în cazul nostru) ne afecta somnul, nivelul de energie de a doua zi și, implicit, calitatea activităților pe care le desfășuram. Eu acasă și Dani la serviciu. El nu a fost niciodată tipul de tată care să fugă de responsabilități sau care să poată dormi liniștit în altă cameră, știind că, alături, eu încerc să adorm copilul în brațe sau să îl liniștesc după un somn agitat. A fost acolo, a ajutat și a empatizat cu fiecare stare prin care am trecut. A fost alegerea lui, eu nu i-am sugerat și nu i-am impus să facă nimic din toate astea. Recunosc însă că implicarea lui mi-a ridicat moralul și m-a ajutat să merg mai departe după fiecare moment greu.

Un alt minus care ne-a determinat să o înțărcăm a fost faptul că nu mânca mai nimic. Ne-am dat peste cap și am ajuns la epuizare în încercarea de a o face să mănânce ceva, orice. Puțin, rar, cu mofturi mânca ce îi ofeream. Despre toate astea am mai povestit, așa că o să vin cu primele concluzii după încheierea acestei etape.

*

Carolina mea a fost de nerecunoscut, chiar din prima zi. A început să mănânce bine, la toate mesele și gustările. Cea mai mare provocare a fost dimineața, când plângea să-i dau mâncare, deși eu nu eram gata cu pregătirile. Ne-a uimit și amuzat, în același timp. A scăpat de mofturi. Avem ciorbă la prânz, mănâncă ciorbă. Avem paste cu pui, mănâncă paste și tot așa. Sunt și mâncăruri după care nu se dă în vânt și e firesc. Cu toții avem preferințe. Dar, dacă îi este foame, nici pe acelea nu le refuză în totalitate. Așadar, am scăpat de grija asta. A luat foarte bine în greutate și s-a așezat pe drumul cel bun cu alimentația.

Acum doarme toată noaptea. După vreo două săptămâni de la înțărcare, nu s-a mai trezit deloc peste noapte. Sunt și excepții, de pildă când e bolnăvioară și nu poate respira bine din cauza nasului sau când are, pur și simplu, o noapte agitată. Dar acum pot să spun cu mâna pe inimă că suntem niște părinți odihniți, care, dacă vor, pot dormi lejer opt ore pe noapte. Dacă vor…căci eu încă sunt pasăre de noapte și nu știu să mă organizez cu somnul; obicei prost de când eram mică.

Nu a acceptat formulă de lapte și niciun fel de lapte după ce am oprit alăptarea, iar asta e perfect în regulă dacă mănâncă lactate, cu precădere iaurturi. Este un lucru confirmat de pediatra noastră. Am încercat și cu biberonul (n-a avut ochi pentru el niciodată, cum n-a avut ochi pentru suzetă), dar și cu cana, paharul etc. Ar mai bea așa, de fun, din pahar…dar e în zadar tot efortul. Deci am renunțat. Bea foarte bine apă, se hidratează oricum și din alimentație.

De adormit….dacă până la un an și trei luni era non-stop la sân și adormea astfel, acum adoarme plimbată câteva minute în brațe sau direct la pieptul meu, în pat, când e destul de obosită. O țin în brațe și o mângâi, o masez și încă avem asocierea cu ploaia. Deși tind să cred că mai mult eu îi asociez somnurile cu ploaia, ea a evoluat din acest punct de vedere. Am renunțat la cele două reprize de odihnă de peste zi și am ajuns la un singur somn, mai lung (de vreo două ore) și mai sănătos pentru amândouă. Ziua este mai ușor să adoarmă, cedează în 5 minute dacă o culc la timp, seara…e mai complicat și încă nu suntem un model din acest punct de vedere. Aștept să începem creșa, să avem un program mai bine organizat și, sper eu, vom rezolva și această problemă. Acum adoarme greu seara și destul de târziu față de alți copii.

Ce mesaj aș avea pentru mine, cea de acum câteva luni, speriată și îngândurată de această etapă? Mi-aș spune că multe lucruri se petrec doar în mintea mea, de mamă. Și chiar așa este. Da, e normal să ne punem un milion de întrebări, însă toate dilemele au rezolvare și de multe ori chiar la îndemâna noastră. În plus, instinctul te ajută foarte mult în meseria de mamă, iar când ajungi să îți cunoști puiul de om atât de bine e mai greu să dai greș cu deciziile legate de el.

Dincolo de sfaturile medicilor și de cele ale cunoscuților, singură vei simți când este momentul să închei alăptarea.

Cât despre atașament- da, alăptarea creează o legătură unică; naște un sentiment greu de explicat în cuvinte de către o mamă, dar din punctul meu de vedere legătura aceea nu s-a rupt ci, dimpotrivă, s-a întărit. A fost o perioadă în care am simțit o ușoară supărare față de mine, dar i-a trecut destul de repede. Cred, totuși, că n-a uitat întru totul de perioada alăptării, drept dovadă că și acum, când adoarme, vrea să stea cu mâna în sân. Acolo găsește ea liniște și pace.

Da, ne e teamă de schimbări și nu prea vrem să ieșim des din zona de confort, dar bebelușeala vine cu atâtea provocări, încât ne forțează să căutăm, zi de zi, versiunea noastră mai bună.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *