June 27, 2022
Nimeni nu este de neînlocuit

Nimeni nu este de neînlocuit

Când eram mică, așteptam să adoarmă toți cei din casă și mă apucam de scris, la lumina slabă, care bătea de afară. Uneori o aprindeam și pe cea din cameră, dar nu înainte de a pune rapid o pătură în geam, ca să nu vadă părinții că sunt trează chiar și după miezul nopții. Altfel, mi-ar fi cerut socoteală și evident că inspirația mea s-ar fi dus pe apa Sâmbetei.

Nu s-au schimbat prea multe odată cu timpul, căci inspirația nu mă caută decât acolo unde mi-a dat întâlnire întotdeauna: ori într-un colț, în liniște, alături de o ceașcă cu cafea, ori târziu, în noapte…pe unde mă mai abadonează insomniile.

Astăzi nu mai sunt nevoită să pun o pătură în geam, căci ușile care mă separă de restul lumii sunt și ele altele. Și dacă tot am zis de restul lumii…

După ce am analizat tot ceea ce s-a petrecut în jurul meu în ultimul an, poate un an și jumătate, am înțeles că lumea reprezintă, de fapt, doar un termen gol de conținut și că mai potrivit ar fi să mă raportez la lumea mea pe care am primit-o și descoperit-o în toată splendoarea ei.

De când am devenit mamă s-au întâmplat două lucruri: am pierdut prieteni și mi-am făcut prieteni. Paradoxal, cam asta se întâmplă în multe etape pe care le trăim de-a lungul vieții, iar acest triaj natural mi se pare chiar sănătos. Înainte eram înconjurată de foarte mulți oameni, interacționam cu la fel de mulți și aveam senzația că o parte chiar îmi sunt prieteni. Mesajele, apelurile, ieșirile, contextele- toate făceau să mă simt împlinită și să-mi fie suficient pentru a mă simți apreciată și îndrăgită. Era doar amăgirea mea. Desigur că nu am înțeles până acum acest aspect. Desigur că nu am avut maturitatea necesară și nici înțelepciunea să văd că periile care adună scame de pe hainele unora și ale altora, la un moment dat, se vor opri din curățat. Dar asta nu înseamnă că problema era în altă parte, ci la mine. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Boom-ul de interacțiuni s-a redus la convorbirile zilnice, cu familia și la convorbirile săptămânale, cu doi, trei oameni dragi care mi-au rămas alături de ani de zile. Și da, așa cum spuneam, mi-am întărit și câteva prietenii cu oameni de care mă leagă subiecte de dezbatere și care empatizează cu mine.

Am avut momente în care un simplu bună sau un ce faci dezinteresat m-ar fi scos dintr-o anumită stare și m-ar fi montat pentru mai departe.

Concluzia?

Iar dacă primul impuls este să spui că ceea ce citești acum se reduce la relatarea unei drame personale, ei bine mă uit lângă mine și realizez acum am toate răspunsurile; ea a venit cu toate răspunsurile de care aveam nevoie în viața mea și că, de fapt, nu este vorba despre nicio dramă. Este vorba despre un lucru firesc și anume maturizarea. Sunt sigură că acest fenomen a început pentru mine odată cu venirea pe lume a fetiței noastre și m-a învățat totul despre priorități.

nimeni nu este de neînlocuit nu e o noutate. Noutatea poate fi însă modul în care cei de la care ai avut așteptări îți arată asta.

Dar gata cu așteptările! Asta e pură vorbărie. E un moment de respiro pe care l-am avut, un gând care mi-a fugit prin față acum și poate un avertisment pentru naivii care încă mai cred în câte-n lună și-n stele.

Într-un articol cu adevărat interesant voi povesti despre etapele prin care am trecut în primul an de viață al Carolinei, despre bine, greu, frumos, provocări și despre tot ce înseamnă această minunată călătorie alături de ea. Să rămână tot notat aici, undeva, în acest jurnal virtual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *