August 9, 2022
Primul an alături de Carolina

Primul an alături de Carolina

Am ajuns acasă într-o zi caniculară de august, ca acum. 7 august, după 3 zile petrecute în maternitate și după o experiență care marca nu doar nașterea fetiței noastre, ci și a unei noi versiuni ale mele, despre care nu știam că poate exista.
Probabil vă așteptați să spun că am intrat pe ușă și am simțit imediat magia, că viața de familie a devenit roz și că toate arată ca pe Instagram. Din start pot să spun că NU.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să mă închid în baie și să plâng. Am plâns cu o sete precum aceea pe care o ai după ce ai alergat kilometri întregi prin caniculă și ai face orice pentru o picătură de apă. Probabil a fost vorba despre o primă descărcare a emoțiilor, despre eliberare și despre trezirea la realitate. “Hehe, frumoasă perioada de răsfăț din sarcină, dar gata, ai născut!”
Mă dureau toate. Simțeam că operația mă îngenunchează, că spatele nu se mai poate îndrepta, că nu o sa pot să am grijă de copil, că nu o să știu ce sa îi fac, că e prea mic și…”dacă i se întâmplă ceva?”
Am avut un șoc. În realitate, însă, eram doi în toată povestea asta, iar bebelușa stătea cât se poate de liniștită, în armonie și parcă-mi spunea: “Nu știu de ce ești atât de agitată, o să trecem prin asta împreună, o să te ajut, vei vedea!” Doamne, cât de adevărat! Poate cel mai important lucru de care are nevoie un copil atât de mic este chiar liniștea părinților, iar eu ma bucur că, deși nu am avut înțelepciunea de a fi atât de calmă, Carolina m-a înțeles de fiecare dată și a rămas ea atât de senină încât nu mi-a dat motive de îngrijorare în primele ei luni de viață.
Din cauza stărilor mele pot să spun că nu m-am bucurat suficient de perioada de început cu ea și dacă ar fi să o iau de la capăt poate asta aș schimba. M-aș bucura mai mult și m-aș îngrijora mai puțin. Cu toate astea, la primul copil este foarte greu să găsești măsura corectă în toate sau să reușești să iei decizii relaxat, fără a-ți pune un milion de alte întrebări. Da, sfaturi primești cu duiumul, dar puțini intră în pielea ta, sunt conștienți de intențiile tale, țin cont de dorințele pe care le ai, înțeleg că cei mici sunt unici și că ce funcționează la unul, nu funcționează musai și la al tău etc.
Și prima provocare a mea a fost legată de alăptat. Din punctul meu de vedere, primele săptămâni au fost un haos. Până s-a reglat lactația, până au încetat durerile, până-până-până… am crezut că n-o să reușesc să fac asta. După ce am ratat nașterea naturală, nu știu dacă aș fi putut să trec și peste un al doilea mare minus. Norocul meu a fost, de fapt, suportul moral pe care l-am primit din partea unei prietene de suflet care a trecut prin asta și care m-a îndrumat, cu răbdare, către o cale.
Până pe la 3 luni și jumătate, Carolina a mâncat și lapte praf, în completare. Apoi n-a mai vrut să pună gura pe biberon și abia atunci a început show-ul, căci m-a obligat să fac tot posibilul ca să măresc “producția” proprie. Pediatru, tipuri de lapte schimbat, încercări fără reușită și uite așa am ajuns, pe la cinci luni, și la diversificare.
Tot în primele șase luni am făcut și Covid. Cu toții. Ea avea cinci luni, de fapt. Spre deosebire de noi, a avut forma cea mai ușoară și am trecut cu bine și peste asta. O zi cu stare subfebrilă și vreo trei cu stare generală proastă. În rest, cu febra nu ne-am întâlnit decât la vaccinuri și atunci când a răcit, cred eu, undeva pe la 11 luni.
După ce a trecut de șase luni, am început și eu să mă relaxez. Am mai scăpat de frici, am început să ies, am mai avut câte o escapadă pe la munte…lucrurile s-au așezat.
În cazul meu, perioada post-partum s-a suprapus cu panica indusă din cauza pandemiei, iar efectele m-au afectat destul de mult. Am trecut prin atacuri de panică, prin anxietate, oscilam între stările de bine și cele de foarte rău.
Rolul acesta de mamă vine la pachet cu de toate, însă. Nu îți aduce doar praf de stele, așa cum spuneam la început, ci și multe responsabilități și task-uri de care trebuie să te ocupi ACUM. Nu peste o oră, nu mâine, nu când ai chef.
Am avut multe momente în care m-am privit în oglindă și mi-am spus: “Unde sunt eu? Nu arătam așa. Eu eram fata aia care se trezea dimineața, își făcea cafeaua, se machia și apoi era țiplă toată ziua ca să apară la televizor. Acum văd un păr cam lung și ciufulit, cearcăne adânci și ochi cu vase sparte de la insomnii; văd semne pe față și un corp cam slăbit- dacă se putea și mai mult”.
Ca fată, n-am simțit că mi-a mai rămas ceva atrăgător la mine și ori de câte ori eram contrazisă de Dani, simțeam că-mi crește tensiunea din cauza minciunilor pe care le auzeam. La polul opus, vedeam mame strălucitoare și pline de viață și nu înțelegeam de unde au această aură pe care o invidiază toată lumea. Apoi mi-am zis că poate realitatea virtuală nu este întotdeauna un reper și cine știe ce povești se ascund în spatele unor urme de fond de ten.
Cât am avut eu timp să-mi plâng de milă, minunea mea a crescut. La fiecare etapă, atunci când mai bifa o achiziție, eram fascinați. Și încă suntem, căci ne surprinde în fiecare zi.
Nu am crezut că la un an deja pot să povestesc atâtea despre personalitatea ei. Este leu, dar celor care nu cred în zodii pot să le spun că este muuult mai puternică decât mine. “Evident”, ați spune. “E toată ta-su!”. Da, cu excepția nasului și a sexului (sau gen, cum se zice acum, pe internet?:)) ) n-are nimic de la mine. Are sprâncenele lui, puțin ciufulite și pronunțate, ochii lui, genele lui negre și lungi (și ale mele sunt lungi, fie și asta). Are buzele lui și mă topește cum stă cu buza de jos atunci când doarme. Identic cu el. Are urechile lui, părul la fel ca al lui, degetele lui (inclusiv aspecte specifice moștenite din generații), este înaltă ca el și “manechină”- așa cum îl mai alint și pe el. Nu că eu aș fi vreo grasă, dar sincer, când o privesc pe ea îl văd pe tatăl ei, ceea ce nu poate decât să îmi umple inima de iubire.
Este puternică și știe mereu ce vrea, iar dacă îi oferi altceva decât ceea ce își dorește…ai pus-o. Este foarte atentă, receptivă, SELECTIVĂ! Oh, da! Nu poate să vorbească încă, evident, dar îmi dau imediat seama când mă înțelege și chiar reacționează la majoritatea lucrurilor pe care i le spun. Aș putea adăuga și șantajul pe listă, căci știe că un pupic ne dă peste cap indiferent de situație. Și adoră să știe că are puteri asupra noastră.
Ce să adaug…în jurul vârstei de un an lucrurile se cam schimbă. Desigur că urmează noi provocări, dar noi ne-am schimbat în bine.
Și Doamne, câtă iubire aduce un copil odată cu venirea lui pe lume! Nu am contrazis pe nimeni până acum legat de acest aspect, dar nici n-am putut să înțeleg. Este ceva divin și eu mi-am dat seama de asta încă de când am realizat că un punctuleț, o celulă, se poate transforma într-un om ca…oricare dintre noi.

Ce se schimbă în relația de cuplu după un copil?

Destul de multe și, totuși, mai nimic. Depinde de “nucleul” relației. Nu am preferat să dezvolt subiectul într-un articol separat, vreau doar să spun că este foarte important ca partenerii să își dorească același lucru, să se susțină reciproc și să își împartă în mod echilibrat sarcinile după ce se naște copilul. N-am zis egal, ci echilibrat, tocmai pentru că nu se poate pune mereu acest semn de egalitate între ce trebuie să facă mama și ce trebuie să facă tatăl. Cu toate astea, tatăl se poate ocupa de curățenie în timp ce mama se ocupă de copil etc. Este doar un exemplu, lucrurile sunt mult mai ample și nu se rezumă la atât. Atenția se mută de la relația romantică la copil și la viața de familie. Asta nu înseamnă însă că iubirea se va transforma în altceva. Există și acest risc, pentru că- în situația mea, nu de puține ori am avut tendința de a-mi vărsa frustrările de după o noapte albă pe Dani. Noroc că el este un tip foarte calm și echilibrat și răspunde mereu cu dragoste nebuniilor mele. Poate el a fost și este cel mai important pilon din povestea mea, căci fără empatia lui lucrurile ar fi luat-o razna de mult.

Oare am reușit să explic cât de cât clișeul ăla enervant, “greu, dar frumos”?

Așa a fost primul an alături de Carolina. Greu, dar infinit peste de…frumos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *